Ghid pentru o diversificare relaxata

Disclaimer:

Acest ghid nu este scris de un medic. Contine opinii bazate inclusiv pe articole de referinta ale autoritatilor medicale din domeniu, care vor fi citate unde este cazul.

Acest ghid se refera la bebelusi sanatosi, nascuti la termen si fara alte probleme de sanatate care sa necesite o atentie sporita in ce priveste introducerea alimentelor.

Acest ghid nu tine loc de medic pediatru. In caz de indoieli, discutati cu medicul bebelusului!

Din pacate, articolele citate vor fi in engleza. Nu am reusit sa identificam traducerea lor in scop profesional in limba romana.

Ghidul oficial romanesc privind alimentatia copilului mic de pana la 2 ani il gasiti aici: https://diversificareechilibrata.info/2016/12/13/ghid-de-preventie-cnsmf-romania-alimentatia-copilului-mic-0-2-ani/

Cand incepem diversificarea?

„In jurul varstei de 6 luni, dar nu mai devreme de 4 luni implinite.”

Atat OMS, cat si ESPGHAN sunt de acord ca diversificare se poate incepe dupa varsta de 17s (adica 4 luni implinite). Sub nicio forma inainte. Pana la acea varsta, copilul trebuie hranit ori cu lapte matern, ori cu lapte praf. Nici ceaiul, nici sucurile nu sunt acceptate.

http://espghan.org/fileadmin/user_upload/guidelines_pdf/con_28.pdf

Conform acestui document, nu exista diferente intre copiii alaptati si cei hraniti cu lapte praf.

Diversificare se incepe oricand dupa varsta de 17s daca:

  • Aveti acordul pediatrului.
  • Bebelusul da semne de interes fata de mancare. (Vrea sa „fure” si sa guste ce mananca cei apropiati. Este curios in ce priveste mancarea cand ii simte aromele.)
  • Bebelusul sta sustinut cu minim de suport in fund. Suport minim inseamna ca bebe isi sustine capul foarte bine, ca nu se balangane stanga – dreapta daca nu are perne in laterale si ca se poate sustine drept intr-un scaun cu spatar (adica nu pica in fata). Daca bebelusul necesita mai mult suport, mai asteptati.

Ce inseamna diversificarea?

Diversificarea inseamna ca il familiarizam pe bebelus cu gusturi si texturi noi, ca avem rabdare cu el sa descopere mancarea si sa isi formeze o relatie sanatoasa cu acest obicei.

Diversificarea nu inseamna ca la varsta de 17s ne prezentam in fata bebelusului cu lingurita cu piure. Asteptam sa fie bebe interesat!

Diversificarea nu inseamna ca bebe trebuie sa manance x grame la ora z.

Cum ne pregatim pentru diversificare?

In primul rand incercam sa ne relaxam. Diversificarea bebelusului nu trebuie sa fie stresanta, ci un prilej de amuzament si creare de legaturi noi.

In al doilea rand ne pregatim sa fim flexibili cu dorintele bebelusului si sa ne adaptam stilul de viata incluzand si nevoile de stat la masa ale bebelusului.

Faceti un curs de prim ajutor, indiferent daca alegeti diversificarea clasica sau autodiversificarea. Copilul mic se poate ineca si cu altceva in afara de mancare.

Invatati diferenta dintre gag si inec.

Documentati-va asupra manifestarilor alergiilor alimentare, chiar daca nu aveti cazuri de alergii in familie.

De ce obiecte avem nevoie?

O farfurie si un castronel de plastic, in caz ca va temeti de posibilele accidente ce ar putea surveni cu cele din portelan. Un pahar de plastic sau o cana cu cioc moale / pai pentru a oferi apa bebelusului. Lingurita de silicon sau o lingurita normala.

Un scaun de masa, asta daca nu cumva preferati sa-l tineti pe bebe in brate cand mananca. (la un moment dat devine periculos ca o sa va puna mancarea in par! 🙂 ) Scaunul sa fie cat mai usor de curatat.

O musama de pus sub scaunul de masa, ca sa nu va stresati cu curatenia.

Autodiversificare sau diversificare clasica

Vedeti ce vrea bebe. Sunt unii copii care refuza piureurile din start, sunt altii care urmeaza calea naturala si devin interesati de autohranire in jurul varstei de 8l.

Din punctul nostru de vedere singura diferenta dintre autodiversificare si diversificarea clasica o reprezinta felul in care prezentam alimentele copilului. (Varsta si statul in fund singur-singurel nu le consideram a fi diferente de netrecut.)

Cum procedam pentru a creste sansele de succes?

In primul rand ne inarmam cu rabdare si ne repetam zi de zi ca scopul nu este sa inlocuim laptele cat mai rapid, ci sa introducem bebelusul in lumea alimentelor solide intr-un mod calm si relaxat.

Indiferent de varianta aleasa (diversificare clasica sau autodiversificare), cel mai bine e sa stam cu bebe la masa si sa mancam din acelasi lucru pe care i-l oferim si lui.

Povestiti-i despre ce manacti, unde cresc legumele respective, cum au fost preparate. Vocea voastra calma o sa-l relaxeze. Nu uitati ca oricat de curios ar fi el, contactul cu lucruri noi este stresant!

Daca nu vrea sa manance, nu insistati. Asteptati sa i se trezeasca interesul.

Pacalitul cu desene animate si jucarii este daunator. Copilul va manca doar pentru ca nu este atent la ce face. Pe termen lung ii faceti rau.

Daca vrea sa simta textura alimentelor, chiar daca e piure, nu va panicati ca o sa faca mizerie. Nici nu va suparati. Nu uitati ca exista apa ca sa-l spalati si ca sub scaun ati pus o musama.

Adaptati programul de masa astfel incat sa va potriviti cu bebe. Si incercati sa stabiliti un program regulat de masa. Asta o sa va ajute sa va dati seama daca plange de foame sau nu. Iar cand va intra in colectivitate o sa fie deja un bun exercitiu.

Momentul mesei nu trebuie sa fie un stres. Pentru el, ca pentru voi o sa fie. Tipatul la bebelus poate dauna.

Tineti cont de gusturile bebelusului si incurajati-le. Doar pentru ca voua nu va plac mancarurile amare sau acre, nu inseamna ca nu-i plac nici lui. Bebelusul trebuie sa-si formeze propriile gusturi independente de ale voastre.

Incercati sa fiti acasa la ora mesei, in locul in care mananca de obicei. Asa evitati distragerile si supra stimularea. (Copilul o sa fie prea agitat in parc sau la mall, de pilda.)

Cu ce incepem?

Cam toate opiniile merg inspre legume. Nici daca incepeti cu fructe nu e bai. Dar fructele sunt mai dulci si riscati sa respinga legumele ulterior.

Incepeti cu o leguma, care va vine bine. De mare succes sunt morcovele, pastarnacul sau cartoful dulce.

Incercati sa puneti in legume cate 2-3 lingurite de ulei vegetal (struguri, rapita, masline, floarea soarelui…) crud. Ajuta la digestie si previne constipatia. Ajuta si la dezvoltarea creierului datorita acizilor grasi continuti.

Legumele se dau fierte sau coapte, fructele, de preferat, crude.

Sucurile nu sunt indicate. Prin stoarcere se elimina pulpa, adica vitameinele. Ce ramane este foarte bogat in fructoza si corpul mic al bebelusului va resimti un soc glicemic. Pe termen mediu, productia de insulina poate fi afectata si riscati diabetul la varste mai mari.

Ceaiurile la fel, nu sunt indicate. Nu exista destule studii medicale care sa evalueze posibilele efecte ale plantelor asupra copiilor atat de mici. Mai mult, ceaiul nu tine de foame!

Apa

Din momentul in care ati inceput diversificarea, apa ar trebui sa fie nelipsita de pe masa. La inceput nu o sa bea sau o sa ia doar o gura. Nici nu e nevoie de mai mult. Trebuie doar sa inteleaga ca exista si apa.

Sfatuim inspre folosirea unui pahar normal deoarece canile cu cioc sau pai pot aduna reziduri in partile ascunse vederi. Da, la inceput o sa fie ciudat, dar aveti incredere in bebelusul vostru!

Cum continuam?

Introducerea alimentelor

Daca nu aveti contraindicatii medicale, puteti introduce un aliment nou pe zi. Alimentele noi se introduc in prima parte a zilei pentru a putea depista eventualele reactii alergice.

Exista medici care recomanda inca respectarea regulii de 3 zile (care de fapt e de 4 zile!). In cazul unui copil fara fond alergic, aceasta regula este considerata inutila de catre alti specialisti.

http://wholesomebabyfood.momtastic.com/4daywaitrule.htm

Pentru o diversificare relaxata, uitati de scheme si para-scheme. Doar aveti grija sa aveti legume proaspete in casa.

Daca incepeti inainte de 6l, oferiti doar legume si fructe pana la atingerea varstei de 26s.

Dupa varsta de 26s, puteti introduce orice aliment respectand indicatiile de mai sus si cele cuprinse in urmatorul capitol „Ce inseamna o alimentatie echilibrata?”.

Nu exista o ordine a introducerii alimentelor bazata pe dovezi medicale stiintifice.

Introducerea alergenilor

Recomandarile privind introducerea alergenilor (capsuni, albus, peste, fructe de mare, kiwi…) s-au schimbat in ultimii ani. Au aparut studii medicale care demonstreaza ca intarzierea introducerii lor dupa un an creste riscul aparitiei alergiilor.

Alergenii se introduc pana intr-un an.

http://wholesomebabyfood.momtastic.com/allergy.htm

http://pediatrics.aappublications.org/content/125/1/50.full

Cerealele cu gluten se introduc intre 4 si 12 luni.

Alergiile pot aparea la orice varsta! Nu este vina voastra daca bebe e alergic la ceva. Pur si simplu asa este el facut.

tabel-diversificare

Introducerea meselor

Tineti cont ca nu va grabiti nicaieri!

Urmariti bebelusul sa vedeti cand e pregatit pentru introducerea unei noi mese. In mod normal, o noua masa se introduce cand bebelusul deja mananca bine la cea introdusa anterior. Adica de cele mai multe ori nu are nevoie de completare. Alimentatia bebelusului trebuie sa fie variata, chiar daca nu consuma cantitati insemnate.

Pe de alta parte, se poate merge si cu doua mese in paralel pentru a stimula curiozitatea si interesul bebelusului.

Nu exista o regula, totul tine de bebelus si capacitatea parintelui de a-i asculta dorintele.

In mod ideal, in jurul varstei de un an, un copil cu un program stabil va avea 3 mese pe zi (mic dejun, pranz si cina) si doua gustari intercalate.

Asta nu exclude laptele! La un an ar trebui sa bea macar 300ml zilnic.

Introducerea rapida a unei cine consistente nu o sa-l faca pe bebe sa doarma toata noaptea. Ba mai mult, daca il indopati, s-ar putea chiar sa doarma mai prost.

Ce inseamna o alimentatie echilibrata?

O alimentatie echilibrata inseamna ca bebe mananca din toate cate un pic, gatit sanatos. Adica fiert sau la cuptor, nu prajit. Predomina legumele, fructele si carbohidratii.

Sarea in alimentatia bebelusului trebuie exclusa. La fel si zaharul.

(Pe moment s-ar putea sa va spuneti ca nu e grav, ca ce ar putea sa pateasca de la cativa biscuiti sau un praf de sare in mancare. Consecintele pe termen lung sunt destul de serioase: carii dentare de la zahar sau boli de inima de la sare, ca sa enumeram doar doua dintre ele.)

1/3 din alimentatia oricui (copil mic deja complet diversificat!, adult) ar trebui sa fie constituita din legume si fructe.

1/3 ar trebui sa fie reprezentata de carbohidrati de calitate (cartofi, orez, paste, paine, cereale…)

1/3 ar trebui sa fie impartita intre:

  • proteine de genul fasole, linte, oua, peste, carne
  • lactate (lapte, branza, iaurt)
  • o mica parte ulei si unt

https://www.gov.uk/government/uploads/system/uploads/attachment_data/file/528200/Eatwell_guide_booklet.pdf

Da, carnea de porc este acceptata. De fapt, orice aliment este acceptat atata vreme cat este putin procesat si este gatit cat mai aproape de starea sa naturala.

Atentie la consumul de proteine! Copilul trebuie sa manance o cantitate limitata de carne / oua / linte & fasole / lactate si nu trebuie sa depaseasca o anumita cantitate de proteine zilnic. Proteinele pun presiune pe rinichii sai si riscati sa dezvolte boli de rinichi mai incolo. (Litiaze renale, de pilda.)

Cum evaluam greutatea bebelusului?

Chiar daca medicul va spune ca „i se pare ca nu a luat destul in greutate”, rugati-l sa argumenteze.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a intocmit grafice de crestere pentru copiii de pana la 2 ani care sunt acceptate si de ESPGHAN ca si instrument de lucru.

http://www.who.int/childgrowth/standards/en/

E normal ca bebelusul sa scada (de obicei) sau sa creasca o percentila de la nastre. Mai mult, aceste standarde trebuie si ele privite in functie de copil.

Dar nu este imperios necesar ca un bebe nascut de 3kg sa aiba 12 kg la 1 an.

Consideratii finale

Tot ce faceti voi la varsta diversificarii o sa influenteze relatia copilului cu mancarea si sanatatea lui pentru tot restul vietii sale.

Ganditi-va intotdeauna la efectele pe termen lung ale comportamentelor voastre. Scopul nu e sa manance acum, ci sa manance cu placere si sanatos in viitor.

Diversificarea echilibrata a bebelusului inseamna, de cele mai multe ori, si o reevaluare a obiceiurilor alimentare ale familiei.

Datoria voastra este sa cresteti un copil / adult sanatos, nu sa faceti pe plac rudelor, vecinilor si necunoscutilor de pe strada.

 

Recomandari detaliate gasiti si pe pagina noastra de „Informatii utile„.

Update: 11.01.2017

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s